Donează și tu

Susţine, donează, ajutorul tău contează enorm!

Ȋn iulie, la Galați, Primăria Municipiului Galați și Asociația Gloria Education organizează Gala Excelenței în Educație
28.Jun.2021

 

Ȋn contextul pandemic actual, în care școala și-a mutat activitatea în mediul online, iar actul educațional a fost pus la încercare atât pentru elevi, cât și pentru profesori, Asociația Gloria Education și Primăria Municipiului Galați și-au propus să pună în lumină eforturile celor care au reușit chiar și în aceste condiții să facă performanță. 

 

Astfel, în luna iulie, Asociația Gloria Education și Primăria Municipiului Galați vor organiza prima ediție a Galei Excelenței în Educație, un eveniment prin care este premiată performanța, este impulsionată competiția și, nu în ultimul rând, e stimulată creativitatea elevilor și profesorilor deopotrivă.

Elevi de 10, premiați

Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului Galați și Asociația Gloria Education în parteneriat cu Kaufland România și va avea loc joi, 8 iulie, de la ora 17,00, în Grădina Publică.

Ȋn cadrul acestuia vor fi premiați aproximativ 700 de tineri din Municipiul Galați, elevi de clasele V-XII, care au obținut media generală 10 în anul școlar abia încheiat.

De asemenea, câte o școală și un liceu vor primi titlurile de Şcoala Gimnazială Hygienium, respectiv Liceul Hygienium, urmând ca acestea să fie dotate cu materiale igienico-sanitare marca Hygienium, brand plasat pe locul 1 în topul national al dezinfectanților.

Ȋn plus, se va acorda Premiul ``Cel mai bun ONG``, pentru a recompense fundația cu cele mai multe proiecte în educație, dar va premia și 5 profesori din școlile și liceele gălățene.

Toți vor primi diplome, produse sanitare și de igienă Hygienium și produse alimentare Grande Dolceria, dar și premii în bani, iar premiile vor fi înmânate chiar de către primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu.

De asemenea, vor fi prezenți invitați speciali din mediul de bussines gălățean și nu numai, iar atmosfera va fi întreținută de un amfitrion pe măsură și momente artistice speciale.

O gală care va deveni o tradiție

Organizatorii își doresc ca evenimentul să devină o tradiție locală de susținere a educației și a performanțelor școlare.

``Gala Gloria Education pentru Excelență în Educație 2021 va deveni o tradiție nobilă a omagierilor elevilor și profesorilor care va confirma valoric prin reușite la olimpiade și concursuri, ilustrând astfel comunicarea culturală profundă între maeștri ai educației și discipoli pasionați de științe, arte, sport sau tehnică. Primăria Municipiului Galați va oferi noi oportunități de formare și orientare profesională, armonizând preocupările și legăturile dintre educația de calitate și agenții economici gălățeni``.

Mulțumim sponsorilor: Hygienium, Kaufland Romania, APAN, ABeauty Clinique Galati, Code School Clubs Galați, Derpan, Citadina 98, Thecon, Tipografia Graphotek, APA CANAL SA Galati, Asociația pentru Salvare, Recuperare și Ajutor Umanitar Galați - SRAU și Grande Gloria Production, partener al evenimentului.

Informații utile

Vă rugăm să consultați regulamentul AICI.
 
 
Mai multe informații la telefon: 0724574941/mail:This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it..